Stenoză mitrală
Ce este?
Stenoza valvei mitrale este o afecțiune patologică în care valva mitrală nu se deschide complet, împiedicând sângele să circule normal din atriul stâng spre ventriculul stâng. Boala, printre alte efecte, poate determina apariția unei senzații de oboseală și a unei „dificultăți de respirație”.
Prevenirea stenozei mitrale se realizează prin tratamentul antibiotic al amigdalitei streptococice la copii, înainte ca aceasta să se transforme în febră reumatismală. Dacă nu este tratată, stenoza mitrală poate duce la complicații majore asupra inimii și circulației pulmonare.
Cauze și factori de risc
Cauza principală a stenozei mitrale este febra reumatismală (reumatism articular acut) legată de o infecție streptococică. Febra reumatismală, care a devenit rară în Italia, dar este încă prezentă în țările în curs de dezvoltare, poate duce la alterări severe ale valvei mitrale. Cauzele stenozei mitrale includ:
- Febra reumatismală
- Anomalii ale metabolismului calciului
- Defecte congenitale ale valvei
- Radioterapia toracică
- Boli autoimune, cum ar fi lupusul eritematos
Factorii de risc includ: antecedente de febră reumatismală și infecție streptococică netratată.
Dacă nu este tratată, stenoza mitrală duce la consecințe grave, cum ar fi:
Insuficiență cardiacă și edem pulmonar: presiunea crescută în atriul stâng are ca rezultat acumularea de lichid în plămâni, ceea ce duce la apariția dispneei de efort și, în cazuri severe, a edemului pulmonar. În cazul în care acest proces progresează, se produce o creștere a presiunilor și în circulația pulmonară (hipertensiune pulmonară), care pe termen lung afectează și ventriculul drept și valva tricuspidă.
Dilatarea atriului stâng și apariția fibrilației atriale, o aritmie generată de dilatarea și întinderea peretelui atrial. Prezența fibrilației atriale împreună cu stenoza mitrală implică un risc semnificativ de formare a trombilor în atriul stâng, cu riscul consecutiv de accident vascular cerebral și embolizare periferică.
În prezența stenozei mitrale, este necesar să se efectueze o evaluare cardiologică, inclusiv examene instrumentale, cum ar fi ecocardiografia, pentru a stabili condițiile clinice (simptomele și gravitatea lor) și a evalua posibila reparabilitate.
Care sunt simptomele?
Stenoza mitrală poate evolua asimptomatic sau cu simptome ușoare chiar și timp de zeci de ani. Evoluția sa este lentă în majoritatea cazurilor. Stenoza mitrală este, de asemenea, clasificată în ușoară, moderată și severă. Simptomele care pot apărea și care determină necesitatea unui control cardiologic sunt următoarele:
Simptomele pot apărea sau se pot agrava oricând ritmul cardiac crește (cum ar fi în cazul efortului) și pot fi declanșate de sarcină sau infecție. Simptomele apar de obicei între 15 și 40 de ani, dar pot apărea la orice vârstă.
- Dispnee
- Oboseală
- Umflarea picioarelor
- Palpitaţii
- Amețeli sau leșinuri
- Tăieturi
Cum se diagnostichează?
Stenoza mitrală este diagnosticată cu ajutorul unei ecocardiografii colordoppler.
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Scopul tratamentului este de a îmbunătăți funcția cardiacă, de a reduce simptomele și/sau de a evita posibilele complicații viitoare.
În stadiile incipiente ale bolii, în special la pacienții cu stenoză mitrală ușoară sau moderată și simptome modeste, se recomandă controale clinice periodice.
Deși medicamentele nu pot trata defectul valvular, terapia medicală poate fi indicată pentru a trata simptomele sau pentru a preveni complicațiile.
Terapia medicală poate include: diuretice pentru a reduce acumularea de lichid în plămâni, medicamente antitrombotice (anticoagulante) pentru a preveni formarea trombilor, betablocante pentru a reduce ritmul cardiac și a favoriza umplerea inimii, antiaritmice pentru a trata fibrilația atrială sau alte tulburări de ritm, antibiotice pentru a preveni reapariția febrei reumatice dacă aceasta este cauza valvulopatiei.
Intervenția chirurgicală pentru tratamentul stenozei mitrale poate fi de reparare sau de înlocuire.
Atât intervenția chirurgicală de reparare, cât și cea de înlocuire se efectuează cu stop cardiac și circulație extracorporală.
Opțiunile chirurgicale includ:
Comisurotomia. Procedurile chirurgicale pot include: a) îndepărtarea calcificărilor care, de obicei, modifică profilul și grosimea lambourilor, ocupă țesutul inelar și sunt responsabile de fuziunea zonelor de întâlnire a lambourilor sau comisura; b) mobilizarea lambourilor și a aparatului subvalvular; c) eventuala întărire a inelului (annulus) care înconjoară valva prin implantarea unui inel artificial (anuloplastie).
Înlocuirea valvei. În cazul în care comisurotomia nu este posibilă sau nu garantează un rezultat optim și durabil (aparat valvular extrem de calcificat în toate componentele sale), este indicată înlocuirea valvei mitrale cu o proteză:
mecanică, robustă și suficient de durabilă pentru a fi considerată o soluție permanentă. Materialele metalice care o compun necesită ca pacientul să urmeze o terapie anticoagulantă pe viață pentru a preveni formarea de cheaguri (embolie).
biologică, compusă din materiale de origine animală. Această caracteristică, pe de o parte, nu necesită ca pacientul să urmeze o terapie anticoagulantă, dar, pe de altă parte, expune proteza la uzură, cu eventuala necesitate a unei reoperații.
Abordările chirurgicale care pot fi utilizate sunt diferite în funcție de gradul de invazivitate:
intervenția tradițională este cea care se realizează prin sternotomie totală,
așa-numita abordare minim invazivă poate fi:
intervenția minim invazivă prin minitoracotomie dreaptă anterioară minim invazivă: este cea mai frecvent utilizată abordare. Accesul se face prin al treilea sau al patrulea spațiu intercostal, cu o incizie cutanată de aproximativ 5-6 cm, fără a leza nicio structură osoasă (stern și coaste).
intervenția minim invazivă în sternotomie parțială: este o tehnică puțin utilizată în mod obișnuit, care oferă incizii cutanate mai scurte și permite să se lase intactă o parte a sternului.
Intervenția minim invazivă de mini-toracotomie, în comparație cu sternotomia totală, a demonstrat avantaje pentru pacient, cum ar fi rezultate clinice mai bune, în special privind reducerea sângerării postoperatorii, reducerea timpului petrecut la terapie intensivă și a șederii totale în spital, cu consecința reducerii timpului de convalescență și a reluării vieții normale după operație. Pentru chirurgia minim invazivă a valvei mitrale, este întotdeauna esențial să se apeleze la un centru de excelență.
Intervenție nechirurgicală: valvuloplastia mitrală percutanată: În cazuri selecționate (absența unei calcificări semnificative a pliantelor mitrale, absența unei insuficiențe mitrale semnificative asociate) se poate utiliza tehnica valvuloplastiei mitrale percutanate. Procedura este complet percutanată și transcateterică și presupune introducerea, prin vena femurală, a unui cateter echipat cu un balon gonflabil la capătul său. Cateterul este împins până când ajunge la valva stenotică, iar valva este deschisă prin umflarea balonului. În cazuri bine selecționate, procedura este extrem de eficientă în ceea ce privește reducerea amplorii stenozei și ameliorarea simptomelor.
Toate opțiunile posibile și aspectele legate de fiecare pacient în parte trebuie însă discutate și aprofundate cu chirurgul cardiolog înainte de operație.