Insuficienţă tricuspidiană (TI)

Ce este?

Insuficiența tricuspidiană (sau regurgitarea tricuspidiană) este o afecțiune patologică în care valva tricuspidiană, situată între atriul drept și ventriculul drept al inimii, nu se închide complet, permițând un reflux de sânge dinspre ventricul spre atriul drept al inimii, în timpul fazei de contracție a inimii (sistole).
Acest lucru determină o creștere a presiunilor în cartierul venos, cu apariția consecutivă a dispariției respirației, a edemului declivic (umflarea membrelor inferioare) și, în cazurile avansate, a ascitei și a revărsării pleurale. 

Cauze și factori de risc

Insuficiența tricuspidiană primară este destul de rară. Este o consecință a problemelor valvulare intrinseci cauzate de boli congenitale, endocardită infecțioasă, reumatism articular acutal, traumatisme toracice, radioterapie toracică și leziuni valvulare rezultate în urma unor proceduri invazive de diagnostic și tratament. Majoritatea cazurilor întâlnite la vârsta adultă sunt insuficiențe tricuspide secundare sau funcționale, adică o consecință a altor patologii valvulare sau ale mușchiului cardiac datorate insuficienței cardiace, infarctului miocardic, hipertensiunii pulmonare, hipertrofiei ventriculare stângi, cu repercusiuni asupra circulației pulmonare și asupra ventriculului drept (valvulopatie mitrală și aortică). Insuficiența tricuspidiană poate fi responsabilă de insuficiența cardiacă și de fibrilația atrială.

Care sunt simptomele?

În stadiile sale incipiente, insuficiența valvei tricuspide este de obicei asimptomatică. Simptomele insuficienței tricuspide severe includ oboseală, dispnee, balonare abdominală, mărirea ficatului, dificultăți digestive, apariția edemului la nivelul extremităților inferioare și insuficiență cardiacă acută.

  • oboseală
  • dispnee
  • balonare abdominală
  • mărirea în volum a ficatului
  • dificultăți digestive
  • edem la nivelul membrelor inferioare    

Cum se diagnostichează?

Insuficiența tricuspidiană este diagnosticată cu o ecocardiografie colordoppler. 

Examinări recomandate

Cum se tratează?

Tratamentul insuficienței tricuspide depinde de severitatea regurgitării, de prezența simptomelor, de agravarea tabloului clinic general și de cauza bolii.
Atunci când insuficiența este izolată și de grad ușor sau moderat, boala poate evolua lent și fără a cauza probleme. De obicei, este diagnosticată întâmplător cu ocazia unei ecografii efectuate pentru alte afecțiuni. În acest stadiu, se recomandă respectarea unui stil de viață sănătos și o monitorizare clinică periodică.
Pacienții cu insuficiență tricuspidiană severă (sau regurgitare tricuspidiană severă) ar trebui să fie supuși unei intervenții chirurgicale imediat ce simptomele apar în ciuda tratamentului medical sau atunci când există o mărire moderată și progresivă sau o disfuncție a ventriculului drept. 

Intervenția chirurgicală poate fi:
Reparație, în care se păstrează valva nativă și în care se pot folosi diferite tehnici de reparație, individual sau în combinație, pentru a reconstrui valva și a o face continentală;
Anuloplastia, în care anvelopa tricuspidă este întărită cu un inel protetic care îngustează și blochează dilatarea viitoare a inelului;
Reducerea dimensiunilor circumferențiale ale inelului propriu-zis. Această tehnică este indicată în cazul în care insuficiența tricuspidiană este secundară dilatației inelului.
Repararea sau reconstrucția clapetei valvulare, cu păstrarea valvei native.
Înlocuirea valvei tricuspide cu o proteză biologică, în cazul în care repararea nu este posibilă sau nu garantează un rezultat optim și durabil. Protezele biologice nu necesită terapie anticoagulantă și, atunci când sunt utilizate în inima dreaptă, spre deosebire de cea stângă, au o durată de viață de peste 10 ani.

Ori de câte ori este posibil, este de preferat să se repare o valvă decât să se înlocuiască, deoarece repararea este asociată cu o mai bună menținere a funcției cardiace, o mai bună supraviețuire și un risc mai mic de endocardită.
Chirurgia minim invazivă joacă, de asemenea, un rol important în insuficiența tricuspidiană și se efectuează atât în tratamentul insuficienței izolate, cât și în asociere cu chirurgia valvei mitrale.  Abordarea minim invazivă a demonstrat rezultate clinice mai bune, în special în ceea ce privește reducerea sângerărilor postoperatorii, reducerea perioadei de spitalizare în terapie intensivă și a șederii în spital și, prin urmare, o recuperare mai rapidă după intervenția chirurgicală în general.
Abordarea percutanată nechirurgicală:
În cazurile de degenerare a unei proteze biologice implantate anterior, dacă pacientul are o vârstă înaintată, alte patologii și/sau contraindicații la o intervenție chirurgicală clasică, iar riscul chirurgical este prea mare, implantarea protezei poate fi realizată percutanat, printr-un cateter, care se face să urce din vena femurală până la inimă, plasând o nouă proteză în interiorul celei existente (Valve-in-Valve). Având în vedere riscul chirurgical adesea non-neglijabil al chirurgiei cardiace tradiționale pentru repararea sau înlocuirea valvei tricuspide (din cauza coexistenței frecvente a insuficienței hepatice și/sau renale), sunt studiate și dezvoltate noi proceduri transcateterice pentru tratamentul valvulopatiei tricuspide. 
Toate opțiunile posibile și aspectele legate de fiecare pacient în parte sunt însă discutate și aprofundate cu chirurgul cardiolog înainte de operație.

Citiți mai multCitiți mai puțin

Doriți să primți un tratament?

Contactați-ne și ne vom ocupa de dvs.