Boala Crohns
Ce este?
Este o boală inflamatorie cronică ce poate afecta orice parte a tractului digestiv, dar cel mai frecvent intestinul subțire terminal (ileon) și/sau colonul. Cauzele sunt încă necunoscute. Cu toate acestea, se pare că este determinată de o combinație de factori, cum ar fi predispoziția genetică, factori de mediu (de exemplu, fumul de țigară, infecții) și modificări ale răspunsului imunitar.
Trăsăturile caracteristice ale acestei boli care o diferențiază de rectocolita ulcerativă sunt:
- Posibila prezență a „leziunilor săritoare”, ceea ce înseamnă că inflamația poate afecta anumite segmente ale tractului intestinal, în timp ce cruță segmentele normale dintre zonele afectate;
- Inflamația este transmurală, adică afectează întreaga grosime a peretelui intestinal;
- De obicei, nu există o implicare a rectului.
Care sunt simptomele?
Simptomele variază în funcție de focarul bolii. Cele mai frecvente simptome sunt diareea cronică, uneori însoțită de sângerare rectală, dureri abdominale convulsive, afectarea absorbției alimentelor cu pierderea ulterioară în greutate. Febra (mai ales seara), anemia și semnele pozitive de inflamație la testele de laborator sunt frecvente. Pacienții se pot plânge, de asemenea, de simptome extraintestinale, cum ar fi durerile articulare. Boala Crohn poate duce adesea la complicații, cum ar fi îngustarea (stenoza) intestinului subțire cu risc de obstrucție intestinală și/sau abcese și fistule, în special în jurul anusului.
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul se face prin metode radiologice și endoscopice. Colonoscopia cu vizualizarea ileonului permite evaluarea stării mucoasei intestinale, din care se poate obține o probă de biopsie, necesară pentru diagnosticul histologic.
O altă metodă endoscopică este reprezentată de enteroscopia cu videocapsulă, o metodă endoscopică neinvazivă, utilă pentru diagnosticarea leziunilor intestinului subțire inaccesibile prin colonoscopie. Utilizarea sa este limitată de imposibilitatea de a efectua o biopsie și de riscul de retenție în cazul stenozei intestinale.
Studiile radiologice utilizate includ:
- Ecografia anselor intestinale, în procesul căreia peretele intestinal este examinat în detaliu pentru a detecta prezența eventualelor complicații într-un mod non-intervențional;
- Enterografia CT și enterografia RMN, care permit localizarea inflamației, evaluarea eventualelor complicații, precum și evaluarea extensiei și activității inflamației
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Terapia medicamentoasă variază în funcție de gravitatea afecțiunii inflamatorii intestinale, de la cortizon la medicamente imunosupresoare (azatioprină, mercaptopurină) și, în cele din urmă, la agenți biologici. De asemenea, pot fi prescrise medicamente cu activitate antibacteriană (antibiotice și/sau metronidazol) sau substanțe care blochează răspunsul imunitar al organismului. În cazurile severe, în special în prezența fistulelor digestive, este necesară suspendarea alimentației orale și hrănirea pacientului cu nutriție parenterală.
Tratamentul chirurgical este necesar pentru complicațiile bolii, cum ar fi obstrucția intestinală datorată stenozei sau prezența fistulelor sau abceselor. Cu toate acestea, îndepărtarea chirurgicală a zonei afectate a intestinului nu vindecă boala, care poate să reapară în zonele rămase.