Autotransplantul insulelor pancreatice

Duodenopancreatectomia cefalică (îndepărtarea capului pancreasului, duodenului și tractului biliar terminal) este una dintre cele mai dificile intervenții chirurgicale abdominale și cu cele mai mari riscuri de complicații.

Cea mai frecventă complicație este fistula pancreatică, adică scurgerea sucurilor pancreatice prin cusătura care reconectează pancreasul rămas la intestin. Sucurile pancreatice au o acțiune digestivă, iar scurgerile lor pot deteriora țesuturile înconjurătoare, provocând infecții și sângerări.

Atunci când pancreasul este deosebit de fragil, chirurgul poate decide să elimine complet organul pentru a elimina riscul de fistulă pancreatică, dar pancreatectomia totală duce inexorabil la diabet zaharat, care este deosebit de dificil de tratat, fiind legat de pierderea totală a hormonilor care reglează nivelul glucozei din sânge: insulină, glucagon, somatostatină și polipeptidă pancreatică.

Studiul a evaluat pentru prima dată posibilitatea combinării autotransplantului de insule pancreatice cu îndepărtarea totală a pancreasului ca alternativă la duodenopancreatectomia cefalică standard la pacienții cu risc ridicat de fistulă pancreatică.

Rezultatele au confirmat că pancreatectomia totală cu autotransplant de insule a redus numărul și gravitatea complicațiilor în comparație cu intervenția chirurgicală standard. Autotransplantul de insule pancreatice a făcut posibilă păstrarea, cel puțin parțial, a producției de hormoni pancreatici, îmbunătățirea controlului glicemic postoperatoriu și facilitarea gestionării diabetului după pancreatectomie totală.

„Atunci când pancreasul este foarte fragil, chirurgul știe că o fistulă pancreatică se va dezvolta după o intervenție chirurgicală. Cu toate acestea, nu elimină complet pancreasul din cauza posibilității apariției consecințelor metabolice. Acest studiu arată, pentru prima dată, că, datorită noilor terapii de transplant de celule, există o alternativă și că autotransplantul de insule pancreatice permite pancreatectomia totală, cu mai puțină teamă de a înrăutăți calitatea vieții pacientului”, explică dr. Gianpaolo Balzano, chirurg la Centrul de tratare a afecțiunilor pancreatice de la Ospedale San Raffaele.

Transplantul de insule pancreatice proprii (sau autotransplant) este o procedură efectuată pentru a preveni sau a reduce gravitatea diabetului după îndepărtarea parțială sau totală a pancreasului. Aceasta implică extragerea țesutului endocrin din pancreasul excizat și infuzarea acestuia în vena portă, astfel încât ficatul să producă insulină fără a fi nevoie de terapie imunosupresivă.

„De-a lungul anilor, autotransplantul a fost utilizat aproape exclusiv la pacienții care au suferit îndepărtarea pancreasului din cauza pancreatitei cronice, când nu poate fi tratată cu proceduri medicale și chirurgicale standard. Studiul recent publicat arată modul în care transplantul de insule pancreatice ar putea fi utilizat în condiții de siguranță în prezența altor boli, cum ar fi cancerul pancreatic, de exemplu”, a adăugat profesorul Alessandro Zerbi, șeful Departamentului de chirurgie pancreatică de la Istituto Clinico Humanitas și profesor la Universitatea Humanitas.

„Studiul ne-a permis să arătăm că putem oferi soluții noi, sigure și eficiente pacienților care prezintă caracteristici și riscuri chirurgicale diferite. De fapt, este un exemplu de medicină de precizie care utilizează terapia celulară personalizată pentru a obține cel mai bun rezultat pentru fiecare pacient în parte”, explică profesorul Lorenzo Piemonti, director al Institutului de cercetare a diabetului San Raffaele din cadrul Ospedale San Raffaele.

Efectuarea autotransplantului necesită coordonarea activităților chirurgicale cu activitățile de producție a țesuturilor în laborator, iar acest studiu a demonstrat, de asemenea, modul în care este posibil ca mai multe instituții să utilizeze o singură unitate pentru recoltarea și prelucrarea pancreasului pentru producția de insule pancreatice.

„Este un exemplu de sinergie și optimizare pentru dezvoltarea și aplicarea pe scară largă a progreselor în medicina regenerativă. Unitățile și cunoștințele de manevrare a celulelor și a țesuturilor au un conținut specializat ridicat și sunt foarte costisitoare în ceea ce privește gestionarea și configurarea. Posibilitatea de a concentra această expertiză în câteva unități foarte specializate, care apoi îndeplinesc o funcție de serviciu pentru comunitatea clinică, este modelul de urmat pentru a asigura durabilitatea și accesibilitatea cât mai mare la aceste abordări deosebit de avansate asupra tratamentului”, concluzionează prof. Piemonti.