Giampiero Campanelli

Profesie:
Chirurg – chirurgie generală
Limbi:
EN
IT
FR
ES

Biografie

Profesorul Giampiero Campanelli este Profesor de Chirurgie la Universitatea din Insubria și Șeful Secției de Chirurgie Generală din cadrul Secției de Chirurgie Zilnică & Săptămânală Istituto Clinico Sant’Ambrogio și Directorul Centrului pentru Hernie din Milano: Primul Centru Universitar de Cercetare al Școlii Postuniversitare Se specializează în patologiile peretelui abdominal și chirurgie reparatorie în cadrul a două instituții: Casa di Cura La Madonnina și Istituto Clinico Sant’Ambrogio.

Pe durata întregii sale cariere, Profesorul Campanelli a dobândit experiență vastă în domeniul chirurgiei generale în cadrul mai multor organizații italiene și internaționale. Astfel, devine pionier al chirurgiei herniei abdominale minim invazice, pe lângă chirurgia abdominală de rutină, și dezvoltă noi abordări chirurgicale și metode de reconstrucție/restaurare a herniilor inghinale și ale peretelui abdominal MILA; HUG; PIPS (sindromul durerii pelvine inghinale) tehnici minim invazive sub anestezie locală, laparoscopică sau asistată robotic.

Viața sa academică și profesională a fost însoțită de activitate științifică, ce a avut drept urmare invitații în calitate de vorbitor sau chirurg la congrese internaționale și în calitate de membru al societăților internaționale în cadrul cărora ocupă funcții prestigioase, precum, printre altele: Președintele Societății Europene de Hernie (EHS) și Secretar General al aceleiași Societăți. La aceasta am putea adăuga activitățile sale în calitate de fondator și președinte al Fundației de Chirurgie de Zi, membru onorific al APHS (Asia Pacific Hernia Society - Societatea de Hernie din Asia-Pacific), Președinte Onorific al AMHES Africa – Societatea de Hernie din Estul Mijlociu și Membru onorific al Societății Germane de Hernie.

În plus, Profesorul Campanelli ocupă prestigioasa funcție de editor-șef al revistei științifice internaționale „HERNIA”, publicată de Springer Nature.

A primit și numeroase premii naționale și internaționale, precum Premiul Giuseppe Guidetti pentru cea mai bună lucrare științifică prezentată la Primul Congres Național al Societății Italiene de Chirurgie Geriatrică; Premiul Forumului de Tineret (Placa de Aur) în cadrul celui de-al 90-lea Congres al Societății Italiene de Chirurgie; Premiul Merck Sharp Dome în calitate de tânăr cercetător, decernat în timpul celui de-al 27-lea Congres Mondial, organizat o dată la doi ani de către Congresul Internațional al Chirurgilor din Sao Paolo do Brazil; Premiul Giuseppe Zannini, decernat de Societatea Multidisciplinară Italiană a Tinerilor Chirurgi personalităților ce au conferit prestigiu țării, în timpul Congresului Anual al Societății Italiene de Chirurgie, și multe altele.

La acestea ar trebui să adăugăm certificatele de apreciere și recunoaștere primite din partea celor mai prestigioase societăți naționale și internaționale, precum Societatea Italiană de Chirurgie, Societatea Americană de Hernie, Societatea Japoneză de Hernie, Societatea Turcă de Hernie și Societatea Libaneză de Chirurgie Generală.

Efectuând peste 10.000 de proceduri, Profesorul Giampiero Campanelli se poate mândri cu experiența internațională extinsă în calitate de chirurg specializat în tratamentul herniilor inghinale și al herniilor peretelui abdominal, publicând peste 354 materiale științifice și participând în calitate de speaker sau chirurg operând în direct la 614 conferințe naționale și internaționale.

În cele din urmă, Profesorul Campanelli, alături de Fundația de Chirurgie de Zi pe care o conduce, a condus peste 20 de misiuni umanitare în cele mai dezavantajate țări din lume.

Citiți mai multCitiți mai puțin

Educație

Universitatea din Napoli
Diplomă în Medicină și Chirurgie - 1985

Universitatea din Milano
Specializare în chirurgia sistemului digestiv și în endoscopie digestivă - 1990

Galerie multimedia

Doriți o programare?

Contactați-ne și ne vom ocupa de dvs.

Publicații

Cele mai recente publicații

Human primary Fibroblasts Interacting with 3_Dimensional Matrices for Surgical Application Show Specific Growth and Gene Expression programs
International Journal of Moleculaar Sciences DOI 10.3390/ijms22020526 Vol 22 Issue 2 Gennaio 2021
Campanelli G.
The operative management in Bariatric Acute Abdomen (OBA) Survey: long term complication of bariatric surgery and the emergency surgeon’s point of view
World Journal of Emeergency Surgery DOI 10.1186/s13017-019-0281-y Gennaio 2021
Campanelli G.
Incisional hernia repair: still a complex matter
Hernia Marzo 2021 DOI 10.1007/s10029-021-02403-x
Campanelli G.
Treatment of Inguinal Hernia: Systematic Reviwe and update Network Meta-analysis of Randomized Controlled Trials
Annals Of Surgery Dicembre 2021 DOI 10.1097/SLA.0000000000004735
Campanelli G.
Magnetic sphincter augmentation device removal: surgical technique and rusults at medium-term follow up 2021
Langenbeck’ws Archives of Surgery DOI 10.1007/s00423-021-02294-7
Campanelli G.
Umbilical hernia,epigastric hernia and diastasis recti: an open discussion
Hernia DOI 10.1007/s10029-021-02436-2 Giugno 2021
Campanelli G.
Total extraperitoneal (TEP) versus laparoscopic transabdominal peritoneal (TAPP) hernioplasty: systematic review and trial sequential analysis of randomized controlled trials
Hernia Aprile 2021 DOI 10.1007/s10029-021-02407-7
Campanelli G.
Inguinal Hernia: why is it still a topic of debate?
Hernia 2021 DOI 10.1007/S10029-021-02504-7
Campanelli G.

Doriți o programare?

Contactați-ne și ne vom ocupa de dvs.