Tulburări glomerulare
Ce este?
Unitățile funcționale renale sunt nefronii (aproximativ 1 milion de nefroni pe rinichi). Fiecare nefron este alcătuit dintr-un glomerul și un tubul. Glomerulul renal funcționează ca un fel de filtru care reține proteinele și celulele sanguine și elimină apa, substanțele catabolice și sărurile din tubulul renal. Acest proces se numește filtrare glomerulară. Tubul renal modifică filtratul în urină. Bolile glomerulare (glomerulonefrite) sunt boli care afectează glomerulii renali, compromițându-le capacitatea de filtrare, lăsând să iasă componentele sângelui reținute în mod normal: proteine și globule roșii. Această pierdere privează sângele de componentele importante pentru echilibrul fluidelor corporale, cu posibila apariție de edeme, anemie și hipertensiune arterială. Printre cauzele posibile ale bolii glomerulare se numără: boli genetice (sindromul Alport), metabolice (diabet), de stocare (amiloidoză), imune (glomerulonefrită) sau infecțioase (HIV, malarie).
Care sunt simptomele?
Glomerulonefritele sunt bolile care își au originea în glomerulul renal. Principalele manifestări ale glomerulonefritei sunt: hematurie, proteinurie, afectarea funcției renale (creatininemie crescută), hipertensiune arterială, edeme. Este important să distingem două forme clinice de prezentare: 1) sindromul nefritic: caracterizat prin proteinurie, globule roșii în urină până la macrohematurie, hipertensiune arterială și edeme. Acest sindrom este cauzat de afectarea de natură inflamatorie a glomerulului. 2) Sindromul nefrotic: caracterizat prin proteinurie (mai mare de 3,5 grame în 24 de ore), de obicei fără hematurie, hipoalbuminemie și edem.
- proteinurie
- hematurie
- hipertensiune arterială
- edem
Cum se diagnostichează?
La prezența manifestărilor clinice de glomerulonefrită, se începe un traseu diagnostic cu examene hemochimice care vizează evaluarea funcției renale (examen de urină, ecografie, dozarea creatininei, proteinurie de 24 de ore). Testul de urină are ca scop atât căutarea și cuantificarea prezenței proteinuriei și/sau hematuriei, cât și posibilitatea de a putea realiza un sediment urinar foarte util în orientarea diagnostică. Se poate efectua apoi un screening imunologic pentru a căuta anticorpi specifici. În multe cazuri, calea de diagnostic pentru aceste boli se poate încheia cu o biopsie renală, care permite identificarea tipului de boală glomerulară în curs, care altfel nu ar fi recunoscută. Diagnosticul prin biopsie permite începerea unei terapii țintite.
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Tratamentul glomerulonefritei este complex și variază în funcție de mulți factori, cum ar fi starea clinică a pacientului, afectarea renală, modificările histologice renale constatate în urma biopsiei etc. Unul dintre primele obiective este controlul hipertensiunii arteriale cu terapie medicamentoasă; în plus, se folosesc medicamente pentru a reduce progresia leziunilor renale și pierderea de proteine cu urină. În cazurile mai severe, va fi necesară o terapie imunosupresoare cu corticosteroizi sau alte imunosupresoare pentru a reduce inflamația glomerulară.