Sindroame mielodisplastice
Ce este?
Sindroamele mielodisplastice (denumite și mielodisplazie, SMD) sunt boli ale sângelui cauzate de o anomalie a celulelor stem prezente în măduva osoasă. În sindroamele mielodisplastice, una dintre celulele stem mieloide din măduva osoasă suferă modificări ale ADN-ului, care o deteriorează. Celula stem deteriorată se multiplică, producând celule cu o structură anormală (displastice), care nu își pot finaliza maturizarea pentru a deveni celule sanguine sau, cel puțin, nu pot supraviețui mult timp. Acest lucru provoacă o epuizare a sângelui, care rămâne fără globule roșii, globule albe și/sau trombocite. Celulele anormale din celulele pacienților cu SMD conțin adesea mutații genetice care pot afecta bucăți mari de ADN numite cromozomi (cromozomi 5, 7 sau 20 lipsă sau deteriorați, prezența unui cromozom 8 suplimentar) sau bucăți mai mici de ADN numite gene (SF3B1, TET2, SRSF2, ASXL1 sau TP53).
Cauzele sindroamelor mielodisplastice nu sunt încă cunoscute, deși șansele de a dezvolta această patologie cresc odată cu vârsta și cu expunerea la agenți externi toxici. Sindroamele mielodisplastice reprezintă un grup de boli foarte diferite din punct de vedere al comportamentului clinic și biologic și, prin urmare, trebuie să fie clasificate pentru a identifica pacienții cu caracteristici și prognostic similare. În plus, clasificările sunt actualizate în mod constant pe baza celor mai recente cunoștințe. Clasificarea în vigoare în prezent este cea a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), revizuită în 2016. Aceasta se bazează pe numărul de celule imature (blaste) prezente în măduva osoasă, pe evaluarea displaziei (adică a maturizării inadecvate) în măduva osoasă și pe prezența unor anomalii citogenetice particulare.
Sistemele de prognostic (capabile să prezică evoluția bolii) cele mai utilizate în sindroamele mielodisplastice sunt WPSS (Sistemul de punctaj prognostic bazat pe clasificarea OMS), IPSS (Sistemul internațional de punctaj prognostic) și IPSS-R (Sistemul internațional de punctaj prognostic revizuit). Aceste sisteme permit clasificarea pacienților în diferite grupe de risc cu speranță de viață și risc de evoluție spre leucemie mieloidă acută (LMA) semnificativ diferite.
Cauze și factori de risc
În fiecare an, în Europa, sindromul mielodisplastic este diagnosticat la 1 persoană din 12.500 de locuitori. Dar, în esență, boala afectează persoanele în vârstă: peste 70 de ani, se îmbolnăvește anual aproximativ 1 persoană la 3.000 de locuitori, iar la vârsta de 60 de ani apare foarte rar.
Care sunt simptomele?
Sunt boli al căror debut poate să nu fie imediat evident. De obicei, medicul este consultat după ce se constată o stare de anemie, care poate fi asimptomatică pentru o perioadă de timp, în funcție de viteza de răspândire a bolii și de capacitatea organismului de a se adapta la scăderea hemoglobinei. Pe lângă starea de anemie, la diagnostic se poate evidenția neutropenia severă și trombocitopenia, care se prezintă cu manifestări hemoragice cutanate (peteșii, echimoze sau hematoame).
Înainte de a se confirma diagnosticul de sindrom mielodisplastic, trebuie să se asigure că anemia și citopenia nu se datorează altor cauze. După ce au fost excluse cauzele secundare, se efectuează evaluarea măduvei osoase, care permite să se definească exact de ce sindrom mielodisplastic suferă pacientul.
Cum se diagnostichează?
Următoarele teste sunt necesare pentru un diagnostic complet:
- hemoleucograma permite cuantificarea diferitelor tipuri de celule prezente în sânge;
- doza de eritropietină (EPO) ajută la alegerea celui mai eficient tratament pentru anemie
- observarea microscopică a celulelor sanguine și a măduvei osoase permite identificarea celulelor cu modificări structurale (displastice), a celulelor imature (blaste) și a sideroblastelor inelare;
- imunofenotipul permite caracterizarea proteinelor prezente în celulele patologice;
- analiza citogenetică a cromozomilor permite identificarea alterărilor cromozomiale prezente în celulele patologice, care influențează în mod decisiv evoluția bolii;
- analizele ADN permit să se stabilească dacă toate celulele patologice derivă dintr-o singură celulă stem deteriorată (clonalitate);
- examenul histologic poate permite excluderea altor cauze de citopenie decât SMD (aplasii medulare, tulburări limfoproliferative etc.) și oferă informații privind distribuția și procentul porțiunii blastice, pe lângă celularitate (forme hipoplastice) și fibroza medulară.
Cum se tratează?
Înainte de începerea tratamentului, pacienții cu sindroame mielodisplastice sunt supuși unei perioade de urmărire, mai ales dacă sunt vârstnici sau cu o stare de sănătate precară, sau dacă există îndoieli cu privire la diagnostic. În orice caz, tratamentul este început doar atunci când apar simptome datorate anemiei sau lipsei de globule albe și trombocite. Alegerea tratamentului depinde de caracteristicile pacientului (vârstă, stare de sănătate) și de boală (sistemele de evaluare IPSS și WPSS). În funcție de aceste estimări, modalitățile de tratament pot varia de la urmărirea periodică a pacientului la terapia de întreținere singură, medicamente hipometilante, până la chimioterapie intensivă și transplant de celule stem de la donator. Există, de asemenea, numeroase studii clinice ale SMD care permit pacientului să aibă acces la tratamente care altfel nu ar fi posibile.