Stimulator cardiac
Ce este?
Stimulatorul cardiac este un dispozitiv electronic capabil să genereze impulsuri electrice pentru a ajuta inima să bată la pacienții al căror ritm cardiac este excesiv de scăzut. Stimulatorul cardiac este format dintr-o casetă (care conține circuitele electronice, care reglează funcția de stimulare și bateria, în general de litiu) și derivații.
În funcție de tipul de stimulator cardiac, care este ales în funcție de starea clinică, poate fi implantat un singur cateter (de obicei, în ventriculul drept, stimulator cardiac cu o singură cameră) sau două catetere (în general, în atriu și ventriculul drept, stimulator cardiac cu cameră dublă). În unele cazuri, poate fi implantat și un al treilea cateter, direcționat către peretele ventriculului stâng prin sinusul coronarian (stimulator cardiac biventricular sau CRT-P).
Când este indicată această procedură?
În condiții normale, impulsul electric, care permite inimii să se contracte și să-și îndeplinească funcția, provine dintr-un grup de celule situate în atriul drept și este propagat la întreaga inimă printr-un sistem excito-conductor al cărui element principal este nodul atrioventricular.
Implantarea unui stimulator cardiac permanent este necesară în prezența simptomelor provocate de o frecvență cardiacă scăzută. Ritmul cardiac este prea lent atunci când există o modificare a originii (de exemplu, din cauza bolii nodului sinusal) sau în conducerea impulsului electric (de exemplu, un bloc atrioventricular). În aceste cazuri, principalele tulburări sunt amețeli, slăbiciune, dificultăți de respirație, sincopă (sau pierderea stării de conștiență).
Cum se execută?
Implantarea unui stimulator cardiac se efectuează sub anestezie locală. Prima fază este introducerea derivațiilor, care sunt fire electrice care transmit impulsuri către inimă, prin vena cefalică și/sau vena subclaviculară (în general, pe partea stângă). Abordarea acestor vase are loc cu tehnici diferite în regiunea umărului sub claviculă.
Cateterele sunt împinse către inimă cu ghidare prin radiografie și sunt poziționate în camerele inimii (atriul drept și/sau ventriculul drept) în poziții optime pentru a asigura funcția de stimulare și funcția de captare a activității electrice spontane a inimii (sau funcția de detectare).
După verificarea stabilității și eficacității stimulării, cateterele sunt conectate la stimulatorul cardiac. Prin intermediul unei incizii mici, stimulatorul cardiac este introdus sub piele, creând un buzunar special, iar plaga mică este închisă cu câteva suturi, parțial absorbabile. Procedura durează în medie 45-90 de minute.
Recuperare
Riscurile procedurale sunt, în general, foarte mici, iar complicațiile sunt foarte rare. Printre posibilele complicații, cele mai frecvente sunt următoarele:
- hematoame locale, care, în general, dispar spontan în câteva zile,
- leziuni ale vaselor prin care sunt introduse cateterele (tromboflebită, tromboză venoasă profundă etc.),
- leziuni pulmonare (pneumotorax), care pot apărea în timpul puncției venei subclaviculare și uneori necesită aplicarea unui mic tub de drenaj,
- efuziune pericardică, care poate dispărea spontan sau în cazuri rare poate necesita drenaj.
În cazuri și mai rare, ca urmare a infecțiilor sau a endocarditei, poate fi necesară scoaterea stimulatorului cardiac.
Complicații pe termen scurt
Se face un control în ambulatoriu al plăgii chirurgicale la aproximativ 7-10 zile după implant și, dacă se utilizează fir de sutură neabsorbabil, firele de sutură sunt îndepărtate.
Pacienții cu stimulatoare cardiace trebuie să meargă la controale ulterioare periodice (în general din șase în șase luni) ale dispozitivului, în conformitate cu calendarul recomandat de cardiologul aritmolog.
Controalele pot fi efectuate la intervale mai scurte în cazul anumitor aritmii, al problemelor legate de derivații și în perioada care se apropie de sfârșitul perioadei utile a dispozitivului.
Controalele pacienților cu stimulatoare cardiace sunt, în general, efectuate în ambulatoriu și, în unele cazuri, în funcție de patologia specifică, se recomandă și controlul prin telemetrie de la distanță sau monitorizarea de la distanță a dispozitivelor cardiace (de exemplu, în cazul pacienților pediatrici, în cazul stimulatoarelor cardiace biventriculare sau în cazul funcționării defectuoase a derivațiilor sau al anumitor aritmii).
Complicații pe termen lung
Pacienții supuși unui implant de stimulator cardiac revin, de obicei, la activitățile zilnice normale într-un timp foarte scurt după implant. În primele trei luni după implant, se recomandă, în general, să se evite activitatea fizică intensă sau transportul sarcinilor grele. Ulterior, pacientul poate reveni treptat la stilul normal de viață și poate relua activitatea fizică cu care era obișnuit după încheierea perioadei de recuperare.
Conducerea autoturismului poate fi reluată cu anumite limitări, iar în unele cazuri permisul de conducere este eliberat pentru o perioadă mai scurtă decât în mod normal. Utilizarea centurii de siguranță în mașină nu este recomandată pentru pacienții cu stimulatoare cardiace.
După primele trei luni, în general, pacientul poate reveni la activitatea fizică necompetitivă. În general, pacientul trebuie să fie prudent în primele luni după implantare în cadrul activităților sportive precum tenisul, golful sau înotul, care implică în special membrele superioare, evitând tracțiunea excesivă care poate provoca dislocarea derivațiilor.
Se recomandă prudență deosebită în sporturile care implică contact fizic violent (de exemplu, fotbal, rugby, lupte), risc de cădere (de exemplu, schi) sau umflături la locul implantării (box, judo), deoarece acestea ar putea deteriora dispozitivul sau derivațiile.
Activitatea fizică competitivă nu este interzisă pentru purtătorii de stimulatoare cardiace, deși activitatea sportivă specifică trebuie revizuită de cardiolog.