Pseudo-obstrucţia intestinală cronică (CIP)
Ce este?
Pseudo-obstrucția intestinală cronică este o boală rară caracterizată prin scăderea capacității mușchilor intestinali de a împinge conținutul intestinal și gazele (peristaltism) înainte, care apare în absența unei obstrucții organice reale a tractului gastrointestinal. Afectează atât copiii, cât și adulții și este una dintre cele mai importante cauze de insuficiență intestinală cronică. Pseudo-obstrucția intestinală poate avea o cauză acută sau cronică; poate fi familială (adică ereditară) sau sporadică; în funcție de cauza sa, poate fi clasificată ca fiind secundară sau idiopatică (când nu se distinge cauza).
Care sunt simptomele?
Pseudo-obstrucția intestinală cronică se manifestă printr-un tablou clinic și radiologic de obstrucție intestinală în absența unei obstrucții reale, datorită unor leziuni organice care îngustează lumenul intestinal. Simptomele cele mai frecvente sunt episoadele recurente de durere și/sau balonare cu întindere, constipație cu imposibilitatea de golire, greață, vărsături, retard de creștere, pierdere involuntară în greutate, în ciuda schimbării regimului alimentar. Tulburările motorii ale esofagului cu dificultăți de înghițire, refluxul și durerile non-cardiacale pot fi, de asemenea, cauza.
Cum se diagnostichează?
Diagnosticul de pseudo-obstrucție intestinală se pune numai după excluderea cauzelor organice de obstrucție intestinală prin examene endoscopice, cum ar fi esofagogastroduodenoscopia și colonoscopia, Rx tranzit al primului tub digestiv, Rx clismă opacă sau CT-enterografie.
Prin urmare, diagnosticul poate fi confirmat încă din copilărie dacă sunt prezente cel puțin două dintre următoarele criterii de diagnosticare:
· Tulburare a sistemului neuromuscular al intestinului subțire, confirmată prin manometrie, scintigrafie intestinală sau examen histologic;
· Dilatarea recurentă sau persistentă a anselor intestinului subțire cu prezența unor niveluri hidroaerodinamice pe radiografia (un semn caracteristic al obstrucției intestinale);
· Prezența unor anomalii genetice sau metabolice cu o asociere stabilită cu obstrucția pseudo-intestinală în copilărie;
· Incapacitatea de a menține un status nutrițional adecvat și o creștere satisfăcătoare prin alimentație orală, cu necesitatea de a recurge la nutriție artificială enterală sau parenterală.
Testele de laborator (în special testele imunologice, endocrinologice și de infecție), studiile radiologice, studiile endoscopice, testele urodinamice, testele de funcționare a sistemului nervos vegetal sau examinările neurologice sunt utile pentru identificarea posibilelor cauze ale formelor secundare.
Examinări recomandate
Cum se tratează?
Opțiunile de tratament includ prokinetice (care favorizează golirea intestinului), antiemetice (care reduc greața și vărsăturile), spasmolitice sau analgezice pentru ameliorarea durerii, antibiotice neabsorbabile sau antibiotice sistemice (care suprimă creșterea bacteriilor intestinale) sau probiotice fără lactoză pentru ameliorarea simptomelor și tratarea complicațiilor.
Nutriția enterală (intestinală) și parenterală (intravenoasă) joacă un rol esențial în tratamentul acestei boli.
În unele cazuri, poate fi luată în considerare posibilitatea unei intervenții chirurgicale. Printre intervențiile disponibile se numără ostomia digestivă (de exemplu, gastrostomia decompresivă sau caecostomia, diunostomia pentru nutriție internă, ileostomia, colostomia), care oferă acces direct la tractul gastrointestinal afectat.
Transplantul de tract intestinal este în prezent singura metodă definitivă de tratare a obstrucției pseudointestinale. Cu toate acestea, din cauza riscului de complicații și de eșec al transplantului, această strategie este rezervată pacienților cu dilatare masivă a tractului gastrointestinal sau care nu pot continua nutriția parenterală din unul dintre următoarele motive: insuficiență hepatică severă, lipsa accesului venos, septicemie recurentă sau tulburări metabolice, sau boli care pun viața în pericol și care duc la pierderi severe de apă și electroliți.